2

Cand vreau sa fac focul si imi dau seama ca sub cenusa mai sunt cativa taciuni aprinsi care inca palpaie, pun niste hartie,niste surcele, suflu putin si flacara se reaprinde…
Daca mai exista o flacara,oricat de slaba, totul poate fi luat de la capat.
Daca un singur bat de chibrit poate aprinde o padure intreaga, flacara, chiar si palpainda a iubirii noastre , poate schimba o viata intreaga…ajunge o atingere, o privire, un cuvant si viata poate renaste din cenusa.Sa nu stingem faclia inca palpainda.O suflare poate nu numai sa stinga focul ci poate la fel de bine sa reaprinda flacara.

Natura dezvaluie o magie care ne fascineaza.Sa ascultam glasul vietii, sa simtim puterea si in lacrimi, in lupta, in durere…Este forta vietii, forta iubirii; uneori se regaseste in cea mai profunda bucurie, alteori intr`o durere sfasietoare…dar in ambele cazuri este Forta Vietii.
Natura e plina de semne ca viata lupta impotriva Mortii.Mugurele care renaste dintr`o ramura taiata, musuroiul care se reface dupa ce este distrus, frunzele moarte care hranesc noile plante…

Noi insine suntem astfel de Semne.Desi ne copleseste uneori mahnirea, exista intotdeauna in noi o flacara a vietii gata sa se reaprinda.
Suntem o dovada vie a vietii, suntem dovada ca, in cele din urma, viata va triumfa.In plus, daca exista viata, o putem lua de la capat, putem invinge…
…”am suferit din pricina multor nenorociri care nu au ajuns niciodata sa mi se intample…”
A te impaca cu propria suferinta e semn de maturitate.A cere iertare si ajutor and avem nevoie e dovada de multa intelepciune.Putini sunt aceia care pot sa rada de ei insisi,sa`si dezvolte spiritul si sa ajunga la asemenea minuni…
Cea mai buna cale de a atinge maturitatea este de a ne insusi stiinta profunzimilor eului, a carui voce se aude neincetat inauntrul nostru…O maturitate…o poveste de istorisit…

Lumea este o scena imensa pe care fiecare isi va juca mica drama, isi va face propriul tablou, isi va scrie propria pagina, isi va compune propria muzica…
Toti lasam urme ale trecerii noastre…Important este sa descoperim ce putem lasa in urma, cum ne putem face cunoscuti prin micile noastre acte de bunatate, cum putem sa ne ajutam reciproc, cum putem sa facem lumea mai buna…Nu e nevoie sa fim eroi, nu e necesar sa facem fapte marete.Important este sa ne facem viata armonioasa, sa ne pastram fideli prinicipiilor noastre, cautand mereu sa actionam in numele  respectului…

Dar sunt momente cand viata noastra e lipsita de culoare, de muzica…Ne copleseste disperarea si ne nelinistim pentru ca toate zilele noastre sunt la fel…
Uitam ca faptele marete nu fac zgomot, ca anonimatul inseamna tacere, ca binele poate fi lipsit de culoare!
Majoritatea oamenilor,raman in istorie pentru faptele marete pe care le`au savarsit…dar o persoana, care ai putea fi tu, sau as putea fi chiar eu, cu siguranta am ramane in amintirea celor dragi  pentru micile gesturi de bunatate, de afectiune, de atentie, care face viata mai buna! pentru ca viata e o comoara, si cine o gaseste, e intr`adevar norocos! si chiar daca viata e o comoara, e scumpa, si e scurta…deci trebuie sa invatam sa iubim…Si, de fapt, asta conteaza: dragostea oamenilor.
Ce defineste si marcheaza excelenta vietii noastre este culoarea surasului…prin ea, vom ramane in amintirea celorlalti.Deci, sa facem un efort sa o facem cat mai dulce cu putinta.

Si acum….vine si partea mai grea si mai rea…adica partea in care suferim…si e absolut normal.De ce? pentru ca suntem oameni, si oricat am fugi de suferinta, ea nu fuge de noi, fuge dupa noi…

Totul pare sa se naruiasca in jurul nostru.O vorba spune: “O nenorocire nu vine niciodata singura…”
Uneori, pare sa se confirme in ceea ce ne priveste.Avem impresia ca am incercat tot posibilul si nu mai avem de ce sa ne “agatam” si in cine sa credem…Cine a trecut prin asta stie ca, in asemenea momente, ne simtim coplesiti de o mare singuratate, de un mare gol.
 In astfel de clipe simtim ca am sorbit cupa amaraciunilor pana la fund…
Si, deseori, faptul ca am golit ceasta cupa ne face sa ne dam seama ca ceea ce conta mai mult nu s`a distrus…Si, oh, minune!…in noi incepe sa prinda  o forta impresionanta, reincepe sa existe flacara si acea palpaire…
Poate se intampla asa pentru ca doar cand ajungem la fund ne putem lua avant ca sa ne ridicam la suprafata, pentru ca adevaratul sens al vietii sa poata fi dezvaluit , iar misterul suferintei, tocmai in asta consta…
Sculptorul alege un bloc de piatra si incet il taie, il ciopleste, ii da forma pana il transforma intr`o sculptura.Acelasi lucru si cu viata.Loviturile, taieturile, durerea sunt cele care ne maturizeaza.Fugim de suferinta si facem tot posibilul sa nu ne atinga, dar nu exista viata fara durere, fiindca e parte integranta din fiinta umana.
Dupa ce vom simti durerea, nu vom mai fi la fel…ea ne va schimba; cumva ne va schimba…

---