5.Refuzul de a ierta trezeste neliniste
Cand ne incearca o durere, un resentiment, suntem tentati sa dam vina pe cineva.Acel cineva are nevoie de iertarea noastra.Iertarea va fi leacul impotriva acestei mari suparari si ne va elibera de nelinistea care mereu cauta un vinovat pentru defectele noastre.
Trebuie sa iertam.Fara iertare viata noastra e o farsa, o minciuna.
Sa traiesti in minciuna si ura inseamna sa oferi adapost nelinistii si sa o inviti in inima ta.
4. Ascultandu`ne tacerea
Cand doctorul ne spune ca suferim cu sanatatea si trebuie sa facem imediat ceva in privinta asta, incepem degraba sa punem in practica tot ce ne recomanda.
Si spiritul nostru are adesea nevoie de hrana si leac.De ce sa nu fim atenti sa il intarim cu lecturi, timp liber, conversatii, tacere?
E bine sa potolim foamea spiritului urmand recomandarile doctorului ce se ascunde in fiecare dintre noi. 
Fa`ti timp in fiecare zi de scurte momente de tacere;Fericirea se afla in noi.
Sa ascultam glasul sentimentelor: acestea sunt mesagerii inimii.Sa nu fim exigenti cu noi insine.
Toti avem o comoara de fericire si cheia ca sa ajungem la ea.Cu toate acestea, deseori ne simtim nefericiti, abatuti, pur si simplu pentru ca ne dorim fericirea altora.Totodata, tanjind dupa fericire, nu realizam ca deja o avem.Continuam sa dorim, sa visam, sa facem planuri -”cand o sa am, cand o sa fiu, cand o sa fac…voi fi fericit”- fara sa ne dam seama de ceea ce suntem, de ceea ce avem si sa punem aceste lucruri in valoare. 
Disperare
Un sunet fals imi zgaraie timpanul si cateva partituri rupte cad printre praful prea des din camera intunecata.Usa se tranteste.Incepe inca o zi.
E rece,e real si oarecum dur… deci perfect.E inca o zi.
E cea mai solicitanta experienta din scurta mea existenta…Si din nou e vina ta.
Mai mult decat orice…
…Nu vreau sa iti spun lucruri care pot fi spulberate de vant.Unele lucruri nu se intampla asa cum iti doresti…insa mereu exista un final fericit,depinde de tine daca il accepti sau renunti inainte de a incepe;pentru altii…esti doar o persoana care nu`si gaseste locul in aceasta lume.
Si in spatele acestui zambet trecator,e ceva ce nu vei intelege niciodata.
Tu esti un fluture…care cu o bataie din aripi,produci un uragan la celalalt capat al lumii.
Post.
Ti`ai vazut infernul cu ochii,ai ramas pur ingrozit de ceea ce face sufletul negru din tine.Esti un asasin pentru propriile cuvinte,gesturi,vorbe si pentru fiecare din urmatoarele guri de aer trase in piept.
Esti un infantil arogant,un gunoi al societatii si te miri de ce egoismul isi face simtita prezenta si acum.Ei bine… nu te mira.
Mai bine gandeste`te de ce intotdeauna scriu despre defectele tale.Defapt..nu te gandi pentru ca stiu oricum ca nu esti in stare de asta.Si ca sa iti demonstrez ca nu sunt tocmai rea, am sa iti spun eu…
Nu esti in stare sa te autoevaluezi si sa fii tu insuti…de aceea iti spun eu cum esti tu.Si in concluzie…incerc sa te ajut … sau nu.
E mai…altfel
Un cearsaf pe soare … o lume intoarsa pe dos si o galagie crunta.
Un vers care ma zgaraie pe retina si un copil care pierde totul.
E liniste;E ciudat
Nu mai aud copii din fata blocului tipand toata ziua si nici cioburi cazand de la vreun geam spart din cauza mingei de fotbal.Uram chestiile astea.Si cel mai mult urasc faptul ca desi sunt si eu inca un copil, am uitat toate astea si poate nu din vina mea…Am uitat sa zambesc.
Eram un copil care punea intrebari la care ajungea singur sa raspunda….Am uitat toate astea cu prea mare usurinta.Si iti vine sa crezi ca mi se pare ciudat?… Imi lipsesc jocurile copilariei..toti prietenii si toate prietenele mele si toate jucariile si toate cartile de colorat si vocea mamei care imi citea povesti inainte de culcare.Imi lipseste acea perioada din viata mea in care credeam ca toata lumea din jur e fericita deoarece eu eram fericita…E asa liniste.E o liniste care imi sparge timpanele si ma face sa plang…Si asta e chiar ciudat. 
Nu mai am rost
M`am pierdut printre cuvinte in spatele carora intotdeauna era un suflet trist.Nu ma mai regasesc in mine…si totusi,nu as vrea sa renunt.
Stau in bucatarie, mananc parca ultima farfurie de supa rece…totul imi lasa un gust amar.Ma ridic, alerg spre camera cu lampa aprinsa, ma pun la birou si scriu.Cu acelasi suflet trist…cu aceleasi regrete,cu acelasi zambet ironic pe buze.Nu mai gasesc vreun rost.Nu mai sunt eu si nu mai pot.
As putea plange, ulra si as putea muri…si tot nu ti`ar pasa.
Deocamdata e bine asa.
Nu mai sunt eu.Nu mai simt nevoia sa aflu cine sunt… sunt prea multe intrebari legate de existenta si rostul meu la care nu ma mai gandesc…eu am nevoie de raspunsuri.
Imi mai aduc aminte doar de o zi ploioasa,de o lumanare parfumata si de un copil plangand.O zi ploioasa in adancul sufletului, o lumanare parfumata care pare a fi drogul fara de care ea nu ar mai exista si o lacrima care aluneca usor pe obraz si cade.Cade si stinge flacara, flacara plapanda a iubirii ei.
Totul in jur e rece si se simte parca pictata intr`un tablou neatins de om,sobru si nociv…isi doreste sa nu mai existe, macar pentru cateva secunde.Isi da totusi seama ca nu ar schimba nimic pentru ca…oricum nu le`ar pasa.
O lumanare care o tinea in viata, o flacara care nu se stingea oricum,dar…ceva a lovit`o si nu se simtea la fel.Atunci a inteles ca a facut o greseala…trebuia sa lase lumanarea sa se topeasca si doar atunci sa se stinga flacara ,dar lacrimile nu mai puteau astepta si era prea tarziu pentru regrete.A izbucnit intr`un plans isteric si a fugit … facea orice ca sa nu`si mai aminteasca.Si unde e ea acum?? … In the middle of nowhere , acolo unde niciun om nu o va gasi si nicio lacrima nu o va supara si nicun suflet nu o va deranja … acolo unde e ea!
