Deocamdata e bine asa.

Nu mai sunt eu.Nu mai simt nevoia sa aflu cine sunt… sunt prea multe intrebari legate de existenta si rostul meu la care nu ma mai gandesc…eu am nevoie de raspunsuri.
Imi mai aduc aminte doar de o zi ploioasa,de o lumanare parfumata si de un copil plangand.O zi ploioasa in adancul sufletului, o lumanare parfumata care pare a fi drogul fara de care ea nu ar mai exista si o lacrima care aluneca usor pe obraz si cade.Cade si stinge flacara, flacara plapanda a iubirii ei.
Totul in jur e rece si se simte parca pictata intr`un tablou neatins de om,sobru si nociv…isi doreste sa nu mai existe, macar pentru cateva secunde.Isi da totusi seama ca nu ar schimba nimic pentru ca…oricum nu le`ar pasa.
O lumanare care o tinea in viata, o flacara care nu se stingea oricum,dar…ceva a lovit`o si nu se simtea la fel.Atunci a inteles ca a facut o greseala…trebuia sa lase lumanarea sa se topeasca si doar atunci sa se stinga flacara ,dar lacrimile nu mai puteau astepta si era prea tarziu pentru regrete.A izbucnit intr`un plans isteric si a fugit … facea orice ca sa nu`si mai aminteasca.Si unde e ea acum?? … In the middle of nowhere , acolo unde niciun om nu o va gasi si nicio lacrima nu o va supara si nicun suflet nu o va deranja … acolo unde e ea!