Pot fi încadrată cu uşurinţă în rândul celor care iau decizii cu sufletul şi abia apoi cu mintea.
În ochii celor din jur, asta mă (poate) face naivă, imatură sau copilăroasă.
Nu-mi prea pasă.
Nu am să pot niciodată să-i calc pe alţii în picioare pentru a-mi atinge un scop şi nici să fiu rea pentru simplu fapt că pot.
Într-un loc dominat de viespi, poate asta este calea spre succes.
Cine nu se conformează majorităţii este considerat slab şi prin urmare trebuie eliminat sau mai rău, batjocorit.
Mă simt neputincioasă în faţa unor mentalităţi de măcelari neinstruiţi.
Cu siguranţă locul meu nu este printre individualişti lipsiţi de sentimente, ce schiţează zâmbete doar când au nevoie de ceva.
Îmi pun bazele în vârsta mea fragedă şi-mi repet constant că toate experienţele ce mă lasă cu un mare gol în stomac au un rol bine definit.
Încă nu mi-am dat seama care ar fi acesta, dar ştiu sigur că există.
Militez, în van sau nu, pentru frumuseţea inimii şi pentru cei care-ţi dau energie pozitivă şi nu dureri de cap.
