Arhiva categoriei
Mai jos aveţi lista tuturor intrărilor din Melancolie categorie.
Spune-mi urato…ce te doare?
Te doare sufletul…dar n-ai.
Te doare inima…dar nu o simti batand.
Te doare intreaga ta fiinta interioara pe care nu o mai ai.
Si totusi chiar si dupa moarte,el te doare! Ingerul tau bun inca iti face rau.
ai uitat ca eu am fost un nimic si asa ceva nu poti ucide.asta ma doare.
Urasc gara aia!
Te`ai dus.Ai plutit spre drum ca o frunza uscata si te`ai dus.Nici macar nu te`ai uitat inapoi.Vai ce ciuda am pe tine.Iar m`ai lasat singura, si imi pierd timpu si scriu un cacat de post numa ca sa ma descarc… lasa k poate o sa iti fie mai bine acolo, si cred k o sa`ti fie dor de mine.Bla bla…mi`ai dat o gramada de sfaturi , nu stiu daca sa iti multumesc sau nu.Urasc gara aia.Din clipa cand am intrat acolo am stiut ca o sa plag, si am plans si ai venit langa urechea mea si mi`ai soptit:” lasa … k vin eu inapoi nu raman pe veci acolo. si te`ai urcat in tren nepasatoare si vazandu`ma plangand mi`ai aruncat un zambet ironic.te`ai asezat pe scaun si mi`ai facut un semn cu mana.Urasc gara aia…..urasc gara aia.
Si am ajuns clipa in care drumurile noatre se despart. [..] Si inca urasc gara aia.
amintiri de toamna
Fluturii, impletind armonia diminetii, raza vietii pe chipul meu, deschid geamul si o mireasma de toamna friguroasa ma invaluie si ma duce si plutesc…un aer curat si o ploaie ce se porneste imi aduce aminte de tine.ai fost o parte din mine si nu regret. multumesc
Dupa poarta ?
De obicei lasam ca entuziasmul sa ne scape din mana cand e vorba de lucruri mici, care nu au prea mare importanta in fata maretiei existentei.Ne pierdem din cauza maruntelor infrangeri inevitabile din viata.Si nu stim ca entuziasmul e o forta majora, indreptata spre victoria finala,o lasam sa ne scape printre degete fara sa ne dam seama ca tot acum se duce si adevaratul sens al vietii noastre.Invinovatim lumea pentru sila noastra,pentru infrangere si uitam ca noi am fost aceea care am pierdut aceasta forta incantatoare care justifica tot.
In fata ochilor imi revine imaginea unui cimitir de langa un rau indepartat.Portalul acela straniu, noebisnuit de mare, era prezentarea perfecta a unui sens care se pierdea.Dupa poarta, numai morti.
Disperare
Un sunet fals imi zgaraie timpanul si cateva partituri rupte cad printre praful prea des din camera intunecata.Usa se tranteste.Incepe inca o zi.
E rece,e real si oarecum dur… deci perfect.E inca o zi.
E cea mai solicitanta experienta din scurta mea existenta…Si din nou e vina ta.
E mai…altfel
Un cearsaf pe soare … o lume intoarsa pe dos si o galagie crunta.
Un vers care ma zgaraie pe retina si un copil care pierde totul.
E liniste;E ciudat
Nu mai aud copii din fata blocului tipand toata ziua si nici cioburi cazand de la vreun geam spart din cauza mingei de fotbal.Uram chestiile astea.Si cel mai mult urasc faptul ca desi sunt si eu inca un copil, am uitat toate astea si poate nu din vina mea…Am uitat sa zambesc.
Eram un copil care punea intrebari la care ajungea singur sa raspunda….Am uitat toate astea cu prea mare usurinta.Si iti vine sa crezi ca mi se pare ciudat?… Imi lipsesc jocurile copilariei..toti prietenii si toate prietenele mele si toate jucariile si toate cartile de colorat si vocea mamei care imi citea povesti inainte de culcare.Imi lipseste acea perioada din viata mea in care credeam ca toata lumea din jur e fericita deoarece eu eram fericita…E asa liniste.E o liniste care imi sparge timpanele si ma face sa plang…Si asta e chiar ciudat. 
Nu mai am rost
M`am pierdut printre cuvinte in spatele carora intotdeauna era un suflet trist.Nu ma mai regasesc in mine…si totusi,nu as vrea sa renunt.
Stau in bucatarie, mananc parca ultima farfurie de supa rece…totul imi lasa un gust amar.Ma ridic, alerg spre camera cu lampa aprinsa, ma pun la birou si scriu.Cu acelasi suflet trist…cu aceleasi regrete,cu acelasi zambet ironic pe buze.Nu mai gasesc vreun rost.Nu mai sunt eu si nu mai pot.
As putea plange, ulra si as putea muri…si tot nu ti`ar pasa.
