Nu am să pot niciodată să-i calc pe alţii în picioare pentru a-mi atinge un scop şi nici să fiu rea pentru simplu fapt că pot.

Într-un loc dominat de viespi, poate asta este calea spre succes.
Cine nu se conformează majorităţii este considerat slab şi prin urmare trebuie eliminat sau mai rău, batjocorit.
Mă simt neputincioasă în faţa unor mentalităţi de măcelari neinstruiţi.
Cu siguranţă locul meu nu este printre individualişti lipsiţi de sentimente, ce schiţează zâmbete doar când au nevoie de ceva.

Îmi pun bazele în vârsta mea fragedă şi-mi repet constant că toate experienţele ce mă lasă cu un mare gol în stomac au un rol bine definit.
Încă nu mi-am dat seama care ar fi acesta, dar ştiu sigur că există.

Militez, în van sau nu, pentru frumuseţea inimii şi pentru cei care-ţi dau energie pozitivă şi nu dureri de cap.

Era o lună decembrie care interpreta partitura de februarie.

… asta ce dracu mai înseamnă?!

Ei bine… doar sunetul lanţului ruginit al cheii de la căput  e la fel. În rest…

Bunico! Nimeni NU a ieşit în întâmpinarea noastră … NIMENI.

Ocolul mi-l aminteam mai mare -cu mult- mai pietros şi fără buruieni.

Târnaţiul … ei bine bunico … ţii tu minte piruetele care le exersam în târnaţi ?
Tu obişnuiai să le numeri … le ţii minte ?
Mi-l aminteam mai luuuuuuung … -cu mult- şi fără pânze de păianjeni!

Hah!
… îmi amintesc zâmbind cum îmi spuneai să nu mă apropiu de fântână, să nu cad.
Azi am realizat că te-am ascultat “degeaba”.
Nu aveam cum să cad nici de-aş fi vrut … eram pitică.
Acum în schimb, mi-ar prinde bine sfatul tău.
Să mă vezi bunico cât am crescut!
Am crescut atât de mult că pot cădea în fântână!!

Bunico … azi am adormit în camera de la stradă.
Of! Nu-mi petreceam în total mai mult de 5 minute pe zi acolo
(evident din cauza frigiderului acele 5 minute, că altfel… )
… ştiu că-ţi aminteşti, şi nici mie nu-mi vine să cred!

Cămara … mama ei de cămară!
Am dat cu capul de grinzi, bunico!!
Eu care nu bine ajungeam la închizătoarea roşteiului , am dat cu capul de grinzi!!

Ah da, şi pijniţa … îmi plăcea mai mult cu uşile din lemn, vopsite verde.
Ştiu că nici ţie nu îţi place cum e acum.
Dar înăuntru … înăuntru bunico, mi-o aminteam PLINĂ!
Cu butoaie de vin şi cartofi şi morcovi!
A rămas la fel de rece, dar e goală şi nu aşa înaltă cum mi-o aminteam.
Nu-mi place pijniţa deloc, bunico … şi aici am dat cu capul!

Şi de bunicul mi-e la fel de dor.
Ei bine, bunule … miheiul tău … nu e deloc la fel.
… decât uşa -roasă de timp ce abia se închide- şi mirosul de fier.
Atât.
Dar uneltele tale, ciocănelele şi toate cuiele sunt împrăştiate bunule!!

Of! şi scara de la pod!!
Pe ea sunt cea mai supărată … nu e la fel de mare, e ruginită şi are doar 6 trepte.
O ţineam minte altfel, că doar am căzut de pe ea … ştiu că vă amintiţi.
Iar în pod … în pod şi acum mi-e frică să merg până în capăt.
Încă nu am urcat … dar nici nu vreau.
… să mă iertaţi dar fricosul pitic al vostru, tot aşa rămâne.

Şi mai e ceva … din cauza căruia am plâns.
Timpul bunico, … timpul.
Of, bunico!!
Timpul a stricat şi scara săpată în pământ cu balustradă ce ducea sus pe deal la tei.
… la teiul meu imens.
Nu am putut să urc să-l văd.
Şi cât am plâns bunico…

Vă promit că mereu când voi mai veni aici, la voi, îmi voi aminti de … de toate.

Vă iubesc … mult. Şi mi-e dor … tare.

Vă pupă micuţa voastră artistă fricoasă, Deli.

Inertă, ca un manechin, şi dezgustată, mă lăsam sărutată de buze fade,
iar ei erau aşa de plini de bucuria lor,
încât nici nu băgau de seamă dezgustul meu.